onfortabil, sigur şi spaţios. Unul dintre cele patru lifturi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a fost modernizat cu fonduri de la Consiliul Judeţean. Totodată, la spital se lucrează încă la reabilitarea mai multor saloane.
Săptămâna trecută, a avut loc inaugurarea ascensorului, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu. Faptul că s-a decis reabilitarea liftului şi nu achiziţionarea unuia nou a însemnat o economie substanţială, banii rămaşi putând fi utilizaţi pentru alte lucrări în spital.
„Un pas înainte, destul de mic, dar sugestiv pentru bunele noastre intenţii. Am reabilitat unul dintre lifturi. A fost o chestiune de opţiune, dacă vom cumpăra lifturi noi sau le reabilităm pe cele existente. După cum arată primul ascensor reabilitat, probabil vom merge pe această variantă, pentru că în final va costa mai puţin şi vom putea ataca multe alte probleme nerezolvate de mulţi ani”, ne-a declarat Dumitru Beianu.
Edilul judeţean a vizitat recent şi secţia de Pediatrie, acolo unde se lucrează la unul dintre saloanele pentru copii. Adică se află în plin proces de modernizare încăperea destinată micuţilor cu probleme respiratorii.
„Văzând că există din partea Consiliului Judeţean preocupare şi dovezi că lucrurile sunt în schimbare, am ajuns să facem faţă unei liste foarte mari de lucrări care trebuie realizate în foarte scurt timp. Imediat după aprobarea bugetului, rămâne să vedem, în limita banilor, ce lucrări vom ataca în perioada imediat următoare”, a mai zis Beianu.
În acelaşi timp, am aflat de la Traian Paraschivescu, director executiv adjunct în cadrul Consiliului Judeţean, că în prezent, la Spitalul de Urgenţă se lucrează în două locuri, la etajul IV la secţia de Pediatrie, unde este renovat salonul 5, şi la parter, unde este amenajat un salon de ambulatoriu pentru secţia de ortopedie.
Proiecte şi pentru spitalele din judeţ
Pe de altă parte, într-o recentă conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu, a declarat că pe lista de investiţii în 2011 privind modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt cuprinse lucrări pentru care ar putea fi alocate cel puţin 30 de miliarde lei vechi.
Este vorba despre reabilitarea spitalului vechi, amenajarea curţii interioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi repararea tuturor instalaţiilor.
Consiliul Judeţean are în vedere în acelaşi timp şi unităţile sanitare din judeţ în ceea ce priveşte reabilitarea acestora.
„Şi în celelalte spitale încercăm să realizăm ceea ce ar fi trebuit să fie făcut de mult şi nu s-a dorit sau nu s-a reuşit. Adică, vrem să reabilităm acoperişul spitalului din Singureni, să construim sau să refacem gardul care împrejmuieşte spitalul din Vadu Lat şi să amenajăm un pavilion pentru terapie ocupaţională. De asemenea, la Izvoru, dat fiind specificul de pneumoftiziologie, vrem să mai construim o mansardă pe unul dintre corpurile existente care să permită extinderea spaţiului şi automat a numărului de paturi”, a declarat Beianu.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că din suma pe care o are disponibilă pentru investiţii în 2011, cel puţin jumătate va merge către spitale.
„Din cele aproximativ 60-70 de miliarde lei vechi pe care le avem pentru investiţii anul acesta, sunt convins că vom aloca cel puţin jumătate pentru finanţarea proiectelor de care am vorbit, urmând ca în a doua jumătate a anului, după economiile pe care le preconizăm să le obţinem în urma licitaţiilor, să pornim o lucrare care să însemne igienizarea Spitalului nou de la Giurgiu, repararea lifturilor care au mai rămas în spital, şi există de la conducerea unităţii sanitare şi alte proiecte importante”, a încheiat Dumitru Beianu.