Actualitate

IPJ Giurgiu- informatie de presa

MANDAT DE  EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI
 Joi, 3 mai, a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut un bărbat de 33 de  ani, din comuna Corbasca județul Bacău, care locuia fără forme legale în localitatea Mîrșa, județul Giurgiu,
Judecătoria Videle, a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate,  fiind condamnat la 2 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea  infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, pentru executarea pedepsei
 DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT PE DRUMURILE PUBLICE
 Un bărbat, din comuna Clejani, județul Giurgiu, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând pe Drumul Național 6, în localitatea Gorneni, un autoturism neînmatriculat.
Joi, 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu au depistat un bărbat de 22 ani, din comuna Clejani, în timp ce conducea pe Drumul Național 6, un autoturism pe care erau montate plăcuțe cu număr de Germania.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul era radiat din circulație de autoritățile germane.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
 BUCUREȘTEAN DEPISTAT CONDUCÂND AUTOTURISMUL PE DRUMURILE PUBLICE AVÂND PERMISUL SUSPENDAT
 Un tânăr, de 30 de  ani, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând autoturismul, deși avea permisul suspendat.
Joi, 3 mai a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției numărul 2 Poliție Rurală Comana au depistat pe Drumul Comunal 83, în localitatea Vărăști, un tânăr de 30 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat.
Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
ACCIDENT RUTIER
  Polițiștii efectuează cercetări după ce un cetățean turc, de 57 de ani, a accidentat un motociclist pe Drumul Național 5, în afara localității Daia.
Joi, 3 mai a.c., în jurul orei 17.00, pe Drumul Național 5, în afara localității Daia, un cetățean turc de 57 de ani, în timp ce conducea un autocamion, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 24 de ani din localitatea Adunații Copăceni, județul Giurgiu.
În urma accidentului, a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat, fiindu-le recoltate probe biologice, atât conducătorului motocicletei cât și al camionului, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!