Actualitate

Jurnal de campanie- PNL Giurgiu își prezintă candidații la Consiliul local municipal- Gheorghe Gâdea

Oamenii sunt de multe feluri. Unii iubesc viața frust, ca și când mâine s-ar termina, cu reflux gastroesofagian. Ca și când apetitul pentru cunoașterea ei nu are decât sensul material al reușitei prin mâncarea cea de fiecare dată, alții se dumiresc in fața lui Dumnezeu prin hărnicie. Alții se hranesc cu stimă și respect sincer din partea celor cărora le-au luminat calea pe drumul vieții. Aceștia, oameni ai minții, nu există dacă nu sunt traduși în limbajul comun al așteptarilor comunității. Inconceptibil, neomenesc, ei muncesc, cel mai adesea, pentru a aduce ordine în dezordine, iar când este vorba despre un prof de Filosofie, așa cum este Gheorghe Gadea, supranumit de presă Dorinel Munteanu de la PNL, este obligatoriu să îl lăsăm să se prezinte singur… Dacă e ok,
tu decizi, cititorule!
Dar eu cred că domnul profesor, aflat pe locul șase pe lista de consilieri locali ai PNL Giurgiu, cu o cultură uriașă, un adevărat model de hărnicie, poate avea un rol important în viața comunității noastre, nu doar fiindcă este prezent zi de zi, ceas de ceas, acolo unde este nevoie, cu fiindcă tu ai nevoie de cineva care știe să te exprime! Domnule profesor, o biografie scurtă, vă cer pentru giurgiuveni!
Gheorghe Gadea :”Sunt giurgiuvean, cu rădăcini adînci în pământul muncit de atâtea generații de moșii și strămoșii mei țărani.
Am plecat din oraș doar pe durata studiilor universitare și, după încheierea acestora, în 1983, m-am întors acasă.
Am 63 de ani și întreaga mea viață, personală și profesională, a curs aici, în acest oraș pe care, cu siguranță, nu-l voi părăsi niciodată.
Am absolvit facultatea de Filosofie a Universității București și am fost la catedra de filosofie în fața mai multor promoții de elevi.
Am imensa satisfacție să văd că, prin munca lor, mulți dintre ei si-au construit cariere profesionale de succes (sunt astăzi medici, ingineri, judecători) și, aproape toți, au reușit, în felul lor și cu demnitate în viață.
Din 1994 am lucrat ca ofițer operativ într-unul dintre serviciile de informații ale țării până la trecerea în rezervă din anul 2008. Având în vedere rigorile militare ale unui astfel de serviciu, nu pot spune decât că sunt mândru că am muncit în această instituție într-o perioadă cu numeroase vulnerabilitati pentru siguranța națională și că am contribuit, în limita atribuțiilor mele, la contracararea acestora.
În 2010 am decis să mă implic în viața politică a urbei, alăturându-mă unui fost elev-Toma Petcu, în proiectul lui de reconstrucție în municipiu a Partidului Național Liberal în încercarea de a oferi orașului o administrație liberală.
Până acum nu am reușit dar, cu ajutorul dumneavoastră, sunt ferm convins că din toamna acestui an vom avea șansa de a #recladiGiurgiuîmpreună.”

SePoate

Votează Adrian Anghelescu – primar al municipiului Giurgiu

*Comandat de PNL Giurgiu, CUI mandatar financiar 21200012

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!