La zi

Lucrări de reparaţii şi întreţinere la clădirea Teatrului “Tudor Vianu”

Riscau să ia foc din cauza unor scurtcircuite la instalaţia electrică pusă în pericol din cauza infiltraţiilor de apă şi erau condamnaţi la încă o iarnă în frig. Angajaţii Teatrului „Tudor Vianu” dar şi artiştii care joacă la Giurgiu vor avea parte, la propriu, de o atmosferă mai caldă, graţie unor sponsorizări din care vor fi efectuate diverse lucrări de reparaţii şi întreţinere a clădirii. Anunţul a fost făcut de directorul teatrului, Mircea M. Ionescu, în conferinţa de presă de luni, 17 octombrie.

”După 20 de ani înlocuim caloriferele, se repară acoperişul şi vom reorganiza o încăpere pe care o vom transforma într-un minihotel cu şase locuri”, a precizat Ionescu. Astfel, nu doar instalaţia termică a teatrului va avea de suferit, evident în sensul bun al cuvântului, dar şi acoperişul, o adevărată sursă de probleme. Odată cu venirea sezonului rece, infiltraţiile dădeau grave bătăi de cap angajaţilor care erau nevoiţi să devină colegi de birou cu ligheane şi diverse alte recipiente pentru colectarea apei. O altă problemă era şi suprasolicitarea reţelei electrice sau lipsa spaţiilor de cazare pentru artiştii care au proiecte la Teatrul din Giurgiu.

Pentru toate aceste neajunsuri au fost găsite soluţii cu ajutorul unor sponsori, care au oferit câteva sute de milioane de lei vechi, bani care vor finanţa toate aceste lucrări. Mai mult, cu forţe proprii angajaţii teatrului au reparat scena sălii mici, înlocuind cheresteaua şi mocheta veche.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!