Cultură

Mircea Albulescu, internat de urgenţă la Spitalul Judeţean Timişoara

albulescu

Marele actor Mircea Albulescu a acuzat dureri puternice în piept marţi dimineaţă – 25 noiembrie – şi în jurul orei opt a ajuns la Unitatea de Urgenţe Primire a Spitalului Judeţean din Timişoara. Maestrul le-a spus medicilor că s-a simţit rău, după care i s-au făcut investigaţii amănunţite la nivelul inimii. Acesta a fost diagnosticat cu sindrom coronorian acut, dar medicii au fost satisfăcuţi de faptul că actorul a ajuns în timp util la spital. Specialiştii urmează să stabilească cu exactitate diagnosticul şi tratamentul ulterior.

Cu o seară înainte, maestrul jucase pe scena Teatrului Naţional din Timişoara în piesa ”Bădăranii”, de Carlo Goldoni, alături de mai mulţi colegi bucureşteni de la TNB sau Metroplis: Costel Constantin, Gheorghe Visu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Eusebiu Ştefănescu.

Mircea Albulescu, pe numele adevărat Albulescu Iorgu, s-a născut pe 4 octombrie 1934, la Bucureşti, şi a absolvit IATC-ul în 1958, la clasa imensei Aura Buzescu.

Ajuns la 80 de ani, aidoma lui Radu Beligan, Mircea Albulescu continuă să se regăsească printre protagoniştii scândurei Naţionalului bucureştean, dovedind o longevitate ieşită din comun.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!