Noi achiziţii în domeniul situaţiilor de urgenţă cu ajutorul Consiliului Judeţean. Mai multe echipamente specifice intervenţiilor de salvare pe Dunăre şi nu numai vor ajunge la Giurgiu prin intermediul unui proiect european. Proiectul, implementat de autorităţile judeţene, este denumit JAMES, iar despre principalele rezultate ale acestuia a vorbit în conferinţa de presă de luni, 30 ianuarie, preşedintele Dumitru Beianu.
„Avem de achiziţionat în perioada imediat următoare o şalupă şi patru costume de scafandru pe care le vom pune la dispoziţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru acţiuni specifice mai cu seamă perioadei de vară.”
Pe de altă parte, Dumitru Beianu a anunţat că va fi achiziţionat de către instituţia pe care o conduce şi un autovehicul special pentru intervenţiile în această perioadă a anului. „Este vorba despre un autovehicul special care va putea să intervină în orice condiţii, inclusiv pe viscol şi în cazul căderii abundente de zăpadă, autovehicul care a lipsit în această perioadă. Cu el vom putea să preluăm persoane la care nu poate ajunge nici măcar elicopterul în condiţii de vânt puternic, sau cu care să ducem noi alimente şi apă oamenilor izolaţi şi care trebuie să se descurce singuri.”