Actualitate

O strategie nu doar în teorie

dunareConferinţa Internaţională pe Strategia Dunării, desfăşurată la Giurgiu, este, într-adevăr, un prim pas privind revitalizarea economică a zonei, însă, trebuie făcute proiecte viabile, realizabile şi, mai ales, trebuie consultaţi, mai cu seamă la acest gen de întâlniri, primarii! Invitatul special al reuniunii, Ion Iliescu, a cuprins aceste idei în discursul său.

Luând cuvântul, Ion Iliescu, preşedintele fondator al fundaţiei care a organizat evenimentul, a spus că Strategia Dunării asta îşi propune: revitalizarea economică a localităţilor dunărene care odinioară erau motorul ţării, prin activitatea lor intensă realizată prin intermediul Dunării. El a precizat că fluviul trebuie folosit ca factor de interconectare, ceea ce nu se mai întâmplă în prezent. Pe de altă parte, deşi a admis că reuniunea de vineri, 11 octombrie, are o deosebită importanţă pentru viitorul marelui proiect, Ion Iliescu a spus că această conferinţă ar fi trebuit să fie de fapt „tribuna primarilor dunăreni”.

Ion Iliescu a mai spus că este esenţial ca Strategia Dunării să prevadă proiecte realizabile, menţionând că unele precum construirea unor baraje în aval, aşa cum s-a propus în unele localităţi, nu sunt realiste. Trebuie să gândim la ce este fezabil şi eficient, a mai spus Iliescu.

Pe aceeaşi idee au marşat şi unii dintre invitaţii Conferinţei internaţionale de vineri. Întrebat care sunt impresiile legate de acest eveniment, şeful liberalilor de la municipiu, Dumitru Beianu, preşedinte al Consiliului Judeţean în mandatul trecut, când au fost implementate multe proiecte cu fonduri europene, şi-a exprimat aprecierea faţă de acţiune. Totuşi, Beianu a vorbit despre o viziune mai aplicată asupra unei Strategii atât de importante, care trebuie să vină cu proiecte concrete pentru dezvoltarea judeţului Giurgiu. În  plus, şi Dumitru Beianu a recomandat consultarea autorităţilor locale.

De asemenea, Dumitru Beianu a spus că în cadrul acestui tip de conferinţe trebuie propuse măsuri concrete, precum cea care vizează schimbarea regimului de decontare în cazul proiectelor europene. El a dat exemplul portului ce ar putea fi preluat de Consiliul Judeţean, şi, implicit al proiectului care vizează dezvoltarea zonei de mărfuri.

Reluând ideea că evenimentul de vineri nu poate fi decât unul pozitiv, Dumitru Beianu a spus că îşi doreşte ca tot ce s-a discutat acolo să atragă atenţia serios tuturor celor care au posibilitatea să acceseze fonduri europene în următorii 2 ani.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!