”Este o utopie să crezi că, majorând taxele și impozitele, vei încasa mai mulți bani la buget”. Așa gândesc autoritățile giurgiuvene, care, cel puțin deocamdată, dau asigurări că taxele și impozitele locale nu vor fi majorate în 2015.
Declarațiile făcute la nivel național, privind o iminentă – și substanțială- majorare a taxelor și impozitelor neliniștesc tot mai mulți giurgiuveni, care se întreabă cu cât vor plăti mai mult la casă sau mașină în 2015.
Reprezentanții administrației locale ne liniștesc, însă, și afirmă că nu se pune problema majorării taxelor și impozitelor locale, documentul de la care au pornit toate aceste discuții fiind, practic, un document de lucru, și nu un proiect concret.
Potrivit directorului Direcției de Taxe și Impozite Locale Giurgiu, Laurențiu Țintea, cel puțin deocamdată, nu se poate vorbi despre o eventuală majorare a ”dărilor” locale în 2015. În plus, nu se pune nici problema apariției unui act normativ care să prevadă astel de majorări.
Directorul Laurențiu Țintea mai afirmă că majorarea taxelor și impozitelor nu este o soluție pentru creșterea veniturilor la buget.