Politic

Taxa de control sanitar veterinar, încă o aberaţie fiscală într-o Românie de care fug investitorii

Avocatul Dragoş Ujeniuc, vicepreşedinte al Organizaţiei PNL Giurgiu, a relatat în conferinţa de presă din data de 30 septembrie, despre o taxă pe care a catalogat-o ca fiind cel puţin aberantă. Este vorba despre faptul că societăţile care sunt controlate de Direcţia Sanitar Veterinară sunt taxate pentru că sunt supuse verificărilor. Dragoş Ujeniuc consideră că o astfel de taxă este în afara legii. El a mai arătat că şi astfel de situaţii fac parte din motivele pentru care investitorii străini pleacă din România. „Să nu ne mai mire că pleacă investitorii, aşa cum se întâmplă cu cei de le Nokia. Într-o ţară în care sunt plătite astfel de taxe, instituite printr-un ordin, putem spune că se poate întâmpla orice. Orice guvern este interesat să atragă investitori pentru ca aceştia să contribuie la bugetul statului. Numai la noi banii trebuie să ajungă la fondurile PDL-ului pentru alegeri”, a declarat vicepreşedintele PNL Giurgiu.

Dragoş Ujeniuc este de părere că reacţia negativă a investitorilor este provocată de modul în care îşi exercită atribuţiile de reprezentare preşedintele Traian Băsescu. Pe de altă parte, vicepreşedintele organizaţiei PNL a făcut referire la iniţiativa de înfiinţare a Mişcării Populare, iniţiativă care, după părerea sa, arată disperarea lui Traian Băsescu de a salva PDL-ul. „Traian Băsescu nu mai ştie ce să facă, a ajuns să o trimită pe fiica sa, Ioana, să înregistreze Mişcarea Populară la OSIM. Dar ce consistenţă să aibă o asemenea formaţiune, ce credibilitate poate avea, din moment ce iniţiatorul, mă refer la Ioana Băsescu, nu are nicio experienţă în politică, nu are nicio legătură cu politica. Ce să mai înţelegem şi din faptul că cei care au sărit primii să afirme că s-ar alătura Mişcării Populare sunt Gigi Becali şi Dan Diaconescu, cei care nu cu mult timp în urmă se plângeau că au fost arestaţi tocmai din cauza lui Traian Băsescu. Este ca şi când ar sări din puşcărie în braţele temnicerului. Cu astfel de oameni speră Traian Băsescu să schimbe faţa PDL-ului?”, a mai spus Dragoş Ujeniuc.

Liderul liberal a mai spus că între Uniunea Social Liberală şi Mişcarea Populară diferenţele sunt enorme: „Orice comparaţie este, categoric, în favoarea USL. Merită urmărită maturitatea celor doi lideri ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, şi aş vrea să mă refer la unul dintre cele mai elocvente exemple. Decizia de a-l sprijini pe Sorin Oprescu ca şi candidat pentru Primăria Capitalei. O decizie care arată că cei doi lideri ştiu să pună în faţă interesul public, interesul comunităţii, şi renunţă la interesul de partid. Acesta este spiritul USL, pe când, în ceea ce priveşte Mişcarea Populară, nu putem vorbi de aşa ceva”.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!