Actualitate

Ucraina încalcă prevederile Convenţiei de la Geneva?

ucraina2_04_07fde79caa_thumb_630_380Jocul periculos din răsărit, joc la care s-a dedat Vladimir Putin în ultima jumătate de an, continuă, iar realitatea imediată tinde să se blureze. Efectiv nu mai ştii ce să crezi.
În aceste zile, bunăoară, Moscova acuză operaţiunile serviciilor de securitate ucrainene, care ar intra în contradicţie cu prevederile Convenţiei de la Geneva, din 1949, privind protejarea civililor. Potrivit ruşilor, militarii forţelor ucrainene, membrii Gărzii Naţionale şi cei ai Mişcării paramilitare Pravi Sektor utilizează voluntar arme, artilerie, aviaţia şi blindate în scopul uciderii civililor, încălcând astfel cea mai sfântă dintre convenţii. Cea semnată după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial tocmai pentru a împiedica repetarea atrocităţilor din perioada 1939-1945.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!