Victor Ponta este contestat de mai toată lumea civilizată din România zilelor noastre, motivele fiind multiple. În fapt, motivele, subliniate de foarte mulţi comentatori politici şi jurnalişti, ar putea lejer umple paginile unei nuvele.
Printre acestea, nu pot fi ignorate alianţele de acum, din turul doi, de o foarte controversată conjunctură, cu România Mare a lui Vadim, cu UDMR-ul lui Hunor, cu PPDD-ul lui Diaconescu. Vizavi de ultimul, vă amintiţi momentul prezumptivei privatizări a Oltchimului din Râmnicu Vâlcea, când actualul premier, referindu-se la Dan Diaconescu, declara că ”A venit unul de la Spitalul 9 şi ne-a dat peste mâini.”
Cât despre colaborarea cu Vadim, este de notorietate declaraţia tribunului neamului în decembrie 2012: ”Victor Ponta nu are caracter nici cât căţeaua mea, Elodia”.
Inclusiv alianţa mai mult decât transparentă cu Călin Popescu Tăriceanu îi este reproşată lui Ponta, acelaşi Tăriceanu care în 2009 îi propunea lui Iohannis să candideze la prezidenţiale din partea PNL.
Iar dacă cineva consideră că declaraţia lui Corneliu Vadim Tudor a fost doar una din multele sale clamări demagogice, să amintim că acea comisie abilitată de către Universitatea Bucureşti să demonstreze dacă Victor Ponta şi-a plagiat sau nu teza de doctorat a ajuns la o concluzie irefutabilă: plagiatul este indiscutabil. Ponta a declarat la acea vreme că va demisiona dacă plagiatul va fi dovedit. Ce s-a întâmplat mai apoi?
Victor Ponta s-a grăbit să… demisioneze, organizându-şi ziua de naştere pe Arena Naţională.