După aproape patru luni de pauză, liga judeţeană de fotbal revine în forţă. Prima etapă a returului a debutat cu surprize uriaşe în ambele serii. Unirea Izvoarele n-a reuşit decât un egal contra celor de la Dunărea Oinacu şi a pierdut primul loc în Seria Sud, în timp ce Zmeii Ogrezeni şi Argeşul Mihăileşti s-au împiedicat în faţa unor adversare modeste.
Ca o plimbare în parc. Aşa părea pentru mulţi vizita celor de la Unirea Izvoarele pe terenul din Braniştea. Liderul Seriei Sud şi totodată echipa cu cele mai spectaculoase transferuri din pauza competiţională nici nu concepea să rateze o victorie la scor.
Din păcate pentru Asan şi compania lucrurile n-au stat deloc aşa.
Dunărea Oinacu a demonstrat că este o echipă greu de învins pe teren propriu. Cu un joc agresiv, de multe ori la limita regulamentului, o apărare supraaglomerată, faze fixe îndelung exersate şi foarte mult noroc, „alb-albaştrii” au reuşit să schimbe liderul în Seria Sud.
Gabriel Ciobanu a deschis scorul pentru gazde în minutul 14 după o lovitură liberă de pe partea stângă. Jucătorii de la Izvoarele ratează o mulţime de ocazii (având inclusiv două bare), dar scorul pauzei este favorabil Dunării.
Repriza secundă începe excelent pentru lider care întoarce rezultatul în mai puţin de un sfert de oră.
Talonat de Asan, Mârzea îşi păcăleşte propriul portar după o lovitură liberă executată de Pârvu (minutul 54), Andrei Stan aducându-şi echipa în avantaj cinci minute mai târziu după o eroare în defensiva Dunării.
Final incandescent
Mijlocaşul venit de la Arsenal Malu poate închide jocul, însă ratează două şanse imense. Ocaziile se răzbună în minutul 86 la o faza care nu anunţa nimic.
O minge aruncată în careu încurcă serios defensiva Unirii. Dragne, Mihalache şi Călin se invită reciproc să respingă balonul în timp ce un jucător al gazdelor tâşneşte şi încearcă să obţină prim-planul. Faza este una confuză, însă arbitrul Balinschi fluieră penalti. Unul contestat îndelung de jucători, banca tehnică a celor din Izvoarele şi antrenorul Laurenţiu Belea aflat în tribună.
Ionuţ Răbâncă transformă cu sânge rece, iar meciul se încheie la egalitate, 2-2.
S-a schimbat liderul în Seria Sud
De pasul greşit al Unirii a profitat Arsenal Malu. „Tunarii” au reuşit scorul campionatului: 13-0 cu Real Colibaşi. Danciu (3 goluri), Damian (3), Jelescu (2), Marcu, Memişi, Roşca, Ştefăniţă şi Dăianu (câte un gol) au marcat pentru învingători.
Formaţia antrenată de Marius Fodor a trecut pe primul loc în clasamentul Seriei Sud, având golaveraj superior celor de la Unirea Izvoarele.
CSM Dunărea Giurgiu începe cu dreptul returul, câştigând cu 2-1 pe terenul „lanternei” Real Vărăşti. Covete şi Remuş au adus trei puncte importante echipei municipalităţii.
Remize pentru… Roata
Surprize au fost şi în Seria Nord. Zmeii Ogrezeni s-a jucat cu ocaziile la Buturugeni şi s-a întors cu numai un punct (scor 2-2), în timp ce Argeşul Mihăileşti a făcut 1-1 pe teren propriu cu ultima clasată, Unirea Cosoba.
De cele două rezultate de egalitate a profitat campioana la zi, Petrolul Roata, care a stat în această rundă.
Anul a început bine şi pentru FC Bolintin, formaţie cu un tur de campionat dezastruos. Aceasta s-a impus la Trestieni cu 4-2 şi a urcat pe locul 6 în „Nord”.
Iată rezultatele complete ale etapei a XIV-a şi clasamentele celor două serii:
Seria Sud
MIHAI VITEAZUL CĂLUGĂRENI – Voinţa Slobozia 6-1
AS PRUNDU – Progresul Valea Dragului 4-2
Argeşul Hotarele – VIITORUL VEDEA 1-2
Dunărea Oinacu – Unirea Izvoarele 2-2
Real Vărăşti – CSM DUNĂREA GIURGIU 1-2
ARSENAL MALU – Real Colibaşi 13-0
Spicul Izvoru a stat.
Seria Nord
SILVER INTER ZORILE – Voinţa Podişor 1-0
AS Buturugeni – Zmeii Ogrezeni 2-2
AVÂNTUL FLOREŞTI – Olimpia Mârşa 2-1
AS CREVEDIA MARE – FC Naipu 3-1
Luceafărul Trestieni – FC BOLINTIN 2-4
Argeşul Mihăileşti – Unirea Cosoba 1-1
Petrolul Roata a stat.
SUD NORD 1. Malu 34p 1. Ogrezeni 30p 2. Izvoarele 34p 2. Mihăileşti 29p --------------------- --------------------- 3. Vedea 30p 3. Roata 29p 4. Călugăreni 27p 4. Zorile 26p 5. Izvoru 20p 5. Buturugeni 18p 6. CSM Dunărea 19p 6. FC Bolintin 18p 7. Slobozia 14p 7. Podişor 16p 8. Oinacu 14p 8. Mârşa 15p 9. Hotarele 13p 9. Floreşti 14p 10. Prundu 11p 10. Crevedia Mare 13p 11. Colibaşi 10p 11. Naipu 10p --------------------- --------------------- 12. Vl. Dragului 9p 12. Cosoba** 7p 13. Vărăşti* 4p 13. Trestieni** 6p * Formaţie penalizată cu 6p. ** Formaţii penalizate cu 2p.
Următoarea etapă este programată sâmbătă, 21 martie, de la ora 15.00.
Text: Bogdan Vladu
Foto: Daniel Grecu